pocu

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 POCU/633/6/14, cod SMIS 132906

Stagii de practică pentru elevii din județul Prahova

Primul pas pentru o carieră de succes

Comunicat de presă lansare proiect

Asociația Română pentru Promovarea Sănătății lansează proiectul
”Stagii de practică pentru elevii din județul Prahova - primul pas pentru o carieră de succes”
cofinanțat prin FONDUL SOCIAL EUROPEAN - Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Proiectul "Stagii de practică pentru elevii din județul Prahova - primul pas pentru o carieră de succes” - cod SMIS 2014+: 132906 este cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, fiind implementat de către Asociația Română pentru Promovarea Sănătății în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Prahova, în perioada: august 2020 – octombrie 2021.
Valoarea totală a proiectului este de 2.277.497,88 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE 1.935.873,14 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 335.992,08 lei și 5632,66 lei contribuția proprie.
Asociația Română pentru Promovarea Sănătății și Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Prahova anunță demararea programului pentru organizarea de stagii de practică pentru elevi, proiectul vizând creșterea nivelului de calificare practică pentru un număr de 190 de elevi din județul Prahova, în conformitate cu cerințele pieței muncii din sectoarele economice cu potențial competitiv.

Axat pe organizarea stagiilor de practică, a sistemul de învățare la locul de muncă și pe dezvoltarea competențelor profesionale, precum și pe consilierea și orientarea profesională a elevilor, proiectul are o perioadă de derulare de 14 de luni, obiectivul general urmărit fiind creșterea nivelului de calificare practică pentru un număr de 190 de elevi din județul Prahova, în conformitate cu cerințele pieței muncii din sectoarele economice cu potențial competitiv, identificate conform Strategiei Naționale de Cercetare (SNC) și din domeniile de specializare inteligentă conform Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare (SNCDI). Astfel, proiectul contribuie la realizarea obiectivului general al POCU 2014-2020 - stabilirea priorităților de investiții, obiectivelor specifice și acțiunilor asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007-2013.

Beneficiarii programului vor fi 190 elevi din județul Prahova, care vor beneficia de sprijin pentru participarea la stagii de practică și formare profesională. Dintre aceștia, minim 45 de elevi își vor găsi un loc de muncă la încetarea calității de participant în proiect iar cel puțin 20 dintre elevii din grupul țintă vor urma și alte studii sau cursuri de formare la încetarea calității de participant în proiect. Din totalul de 190 de elevi vizați de activitățile proiectului, minim 145 de elevi vor fi certificați la încetarea calității de participant în proiect.
Implementat în județul Prahova, proiectul vizează organizarea unor activități integrate complexe, în vederea îmbunătățirii raportului dintre pregătirea teoretico-aplicată a elevilor cu rigorile pieței muncii.

Proiectul se adresează elevilor din învățământul secundar și terțiar non-universitar, sprijinind stagiile de practică pentru dezvoltarea unei cariere profesionale și pentru evitarea creșterii șomajului în rândul tinerilor, urmând a fi desfășurate următoarele activități:
                   o Informarea, recrutarea și comunicarea cu grupul țintă;
                   o Dezvoltarea sistemului de învățare la locul de muncă;
                   o Organizarea și derularea programelor de învățare la locul de muncă;
                   o Furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională;

 

Contact: arps@arps.ro; cjraeph2006@gmail.com